








| |
Acte necesare obtinerii autorizatiilor
pentru arme letale si neletale
In vederea autorizarii procurarii armelor neletale prevazute la categoria E din
anexa Legii 295/2004, a armelor cu aer comprimat si a celor cu bila de cauciuc,
cetateanul roman sau cel strain cu domiciliul ori cu resedinta in Romania,
trebuie sa depuna la organul de politie competent din cadrul inspectoratelor de
politie judetene, respectiv Directia Generala de Politie a Municipiului
Bucuresti, in a caror raza teritoriala domiciliaza sau, dupa caz, isi are
resedinta, un dosar care trebuie sa cuprinda urmatoarele documente care sa
ateste indeplinirea conditiilor prevazute la art. 58 alin. (2) din Legea
295/2004:
- cerere-tip, al carei model este prezentat in anexa nr. 1; cererea de arma
letala;
- actul de identitate al solicitantului, in original si in copie;
- un certificat medical eliberat de o unitate sanitara specializata cu cel mult
6 luni inaintea depunerii cererii, din care sa rezulte ca nu sufera de una
dintre afectiunile stabilite de Ministerul Sanatatii, care fac imposibila
autorizarea pentru a detine sau, dupa caz, a purta si a folosi arme si munitii,
si ca este apt sa detina astfel de arme si munitii;
- certificat de cazier judiciar;
- aviz psihologic din care sa rezulte ca solicitantul este apt sa detina, sa
poarte si sa foloseasca arme si munitii, eliberat cu cel mult 12 luni inaintea
depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de
teste, atestat in conditiile legii;
- doua fotografii color cu dimensiunea 4 x 5 cm;
- dovada achitarii taxelor pentru autorizare, prevazute de legislatia in vigoare;
aceleasi ca pentru armele letale.
Termenul de eliberare al autorizatiei de procurare este 30 de zile lucratoare,
iar valabilitatea autorizatiei este de 90 de zile, termen ce poate fi prelungit
o singura data pentru aceeasi perioada;
In vederea autorizarii procurarii armelor letale, cetatenii romani sau strainii
cu domiciliul ori resedinta in Romania, trebuie sa depuna la organul de politie
competent din cadrul inspectoratelor de politie judetene, respectiv Directia
Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, in a caror raza teritoriala
domiciliaza sau dupa caz, au resedinta, un dosar care trebuie sa cuprinda
urmatoarele documente care sa ateste indeplinirea conditiilor prevazute la art.
15 alin. (1) din Legea 295/2004:
- cerere tip, model anexa nr. 1 (H.G. 130/2005);
- actul de identitate al solicitantului, original si copie;
- un certificat medical eliberat de o unitate sanitara specializata, cu cel mult
6 luni inaintea depunerii cererii, din care sa rezulte ca nu sufera de una din
afectiunile stabilite de Ministerul Sanatatii care fac imposibila autorizarea
pentru a detine sau, dupa caz, purta si folosi arme si munitii letale, si este
apt sa detina astfel de arme si munitii;
- certificat de cazier judiciar;
- aviz psihologic din care sa rezulte ca solicitantul este apt sa detina, sa
poarte si sa foloseasca arme si munitii letale, eliberat cu cel mult 12 luni
inaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor
astfel de teste, atestat in conditiile legii;
- certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretica si practica in
domeniul armelor si munitiilor, organizat de o persoana juridica autorizata in
acest sens, in original si copie;
- doua fotografii color cu dimensiunea 4×5 cm;
- dovada achitarii taxelor pentru autorizare, prevazute de legislatia in vigoare;
- carnetul de membru vanator, in original si copie, vizat pe anul in curs,
eliberat de o organizatie vanatoreasca legal constituita, afiliata la Asociatia
Generala a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din Romania – pentru arme lungi cu
destinatia – vanatoare sau dupa caz, tir sportiv sau biatlon, in cazul in care
persoana solicita autorizarea procurarii armei in scopul portului si folosirii
acesteia;
- carnet de antrenor de tir sau biatlon eliberat de Agentia Nationala pentru
Sport sau legitimatie de sportiv de tir sau biatlon, vizat la zi de Federatia
Romana de Tir Sportiv sau de Federatia Romana de Schi si Biatlon, in original si
copie, pentru arme de tir, iar in cazul in care persoana solicita autorizarea
procurarii armei in scopul portului si folosirii, trebuie sa prezinte si o
adeverinta din partea clubului sportiv la care este legitimat, care sa ateste
acordul acestuia cu privire la folosirea armelor al caror proprietar este
solicitantul, in cadrul antrenamentelor sau concursurilor oficiale la care
urmeaza sa participe;
- adeverinta care atesta, in cazul cetateanului roman, faptul ca titularul are
calitatea prevazuta la art. 14 alin.(2) lit.a) si b) din Legea 295/2004,
eliberata de institutia competenta in acest sens, in cazul in care persoana
solicita autorizarea procurarii armei de aparare si paza in scopul portului si
folosirii acesteia.
|